marți, 5 martie 2013

Trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul

Nu-mi place Mircea Badea de nici o culoare, nu-mi place nici alb-negru, dar când emite dictonul din titlu sunt obligată să-i dau dreptate. Şi iată de ce:

Ca la orice casă, în exteriorul casei noastre se află căminul de apă. Adică o groapă nici prea adâncă, nici prea lată prin care trece conducta de alimentare cu apă a casei şi pe care e montat apometrul ce monitorizează consumul.

În luna de tristă amintire meteorologică februarie 2012 când în Bărăgan era zăpada de trei metri şi drumarii erau surprinşi, aici în Maramu' erau temperaturi minime de - 18 grade şi maxime de - 10 grade. Aşa se făcu că într-o noapte s-a format un dop de gheaţă pe conductă în cămin şi apoi gheaţa a făcut conducta să se crape, apometrul a leşinat, şi în casă nu intra pic de apă, dar afară curgea gârlă. Şi au venit meşterii Vitalului şi au reparat situaţia şi ne-au montat un apometru nou. Apoi am învelit conducta într-o pătură veche şi am pus scârţ, să mă exprim tehnic - polistiren expandat - în jurul ei ca să-i fie cald şi să fie apă la robinet.
Şi totul a fost bine şi frumos, şi aveam apă în mod curent, şi factura de apă venea frumos în valoare de 30-40 lei/lună.

Până prin iunie când apare o factură de vreo 140 de lei. Ei, cine ştie, poate am consumat mai multă apă, dar luna următoare vine o factură de 180 de lei. Ei, cine ştie, e iulie, e foarte cald, transpirăm des şi facem duş des, galinaceele şi iepuraceele s-au înmulţit şi beau mai multă apă... În august iar 100 şi ceva de lei, în timp ce am avut parte şi de zile de secetă cu apa tăiată.
Ceva este suspect rău: şi la vecini e cald, au găini şi ei, unii udă gazonul frecvent, dar nu depăşesc 50, maxiiim 60 de lei pe lună.
Dezbrăcăm apometrul, citim consumul de pe apometru versus consumul de pe factură şi reiese că deja plătisem în plus câteva zeci bune de metri cubi de apă.

Merge domnul Rolling la Vitalul local de care aparţinem să vadă prin ce ape tulburi se scaldă ăia încât au deviat aşa rău de la cursul normal. Vine omul Vitalului să citească apometrul, constată cu ochii lui autorizaţi diferenţa şi funcţionara emite explicaţia:
"Păi ştiţi că noi am stabilit o zi-etalon după care să calculăm facturile şi o fi fost fix ziua în care vi s-a spart conducta şi aţi avut pierderi mari!"
Fenomenală coincidenţă şi cum nu s-a putut sincroniza ziua-etalon cu zilele când am fost plecaţi din ţară şi am avut consum zero. Ca să nu mai spun că apa din conducta spartă n-a mai trecut prin apometru şi nu s-a înregistrat, dar cui să-i explici?
Tot funcţionara vine cu soluţia: "Socotind cât aţi plătit în plus şi cam cât e consumul mediu normal al dumneavoastră, reiese că aţi plătit până prin aprilie-mai 2013. Aşa că, pentru că nu vă putem da banii înapoi (evident!), până atunci vă vom emite facturi cu valoare zero şi apoi revenim la normal."

Buun, anulează factura de august încă neplătită, face alta pe valoare zero. În septembrie iar zero. În octombrie apare factură de circa 20 de lei. Iar merge dl. Rolling să ceară explicaţii.
"Aaaa, dumneavoastră sunteţi cu situaţia specială. Am uitat. Acuma n-o mai anulez şi pe asta că ce sunt 20 de lei. O plătiţi şi o să am grijă să nu mai plătiţi până anul viitor."

Tot prin toamnă, în timp ce m-au prins păcatele sub duş, numai ce mă pomenesc în cap cu o apă maro închis care mirosea a rugină şi mătasea broaştei de n-am ştiut cum să o zbughesc mai repede la loc uscat. Sunăm la Vital şi ni se spune că au fost ceva infiltrări, deversări, şi-a băgat Michiduţă coada şi s-a murdărit un pic apa.
"Daţi drumul la apă la robinete, lăsaţi să curgă cam o oră sau cât durează până vine iar apă curată şi apoi e ok. Şi spuneţi-i la doamna X, vecina dumneavoatră, că şi ea a sunat, să dea la fel drumul la robinete."
"Şi toată apa asta se contorizează?"
"Păi ştiţi, dacă apometrul înregistrează ......"
Şi a înregistrat vreo oră jumate de debit continuu.

Şi iaca aşa mai curge apă pe Dunăre şi ajungem mai aproape de zilele noastre prin 21-22 februarie 2013 când ne soseşte o factură de la Vital de 173 lei cu termen scadent 20 martie în condiţiile în care nici curentul cu toate taxele lui nu îndrăzneşte să ne şocheze peste 120 de lei.
Îi spun dlui Rolling: "Ăştia iar sunt duşi cu pluta." El răspunde ardeleneşte: "Las' că am timp până în 20 martie să merg acolo să clarific."

Şi vine ziua de graţie 5 martie 2013, ieri. Mă trezesc de dimineaţă bună, fac un duş, beau o cafea, plec la servici. Soţul se învârte prin casă şi la un moment dat când deschide robinetul, apă ioc. Gândeşte el că ar fi fost imposibil să îngheţe iar apa pe conductă şi dă să iasă din casă să întrebe la vecini dacă au probleme.
Când colo, lipit de uşă, stătea verde primăvăratec un proces verbal de debranşare şi demontare apometru pentru neplată şi o invitaţie formală la sediu.

Cu o falcă-n ceriu şi una în pământu şi cu invitaţia în mâna rămasă nespălată, soţul se prezintă la Vital în faţa funcţionarei.
"CE-I ASTA?????"
Funcţionara înghite în sec şi o trec toate apele.
"În primul rând, de ce mi-aţi făcut factură de 173 de lei!!! când nu trebuia să mai plătesc nimic până în aprilie?"
"Pentru că nu a mai fost nici o activitate în contul dumneavoastră din octombrie anul trecut şi vi s-a emis aşaaa o factură ca să veniţi până aici."
Înduioşător de-a dreptul cum li se face apo-funcţionarilor dor de clienţi şi le trimit bileţele de dragoste cu trei cifre ca să cerşească o întâlnire.
"Şi atunci de ce m-aţi debranşat?"
"Că ... cei de la sediul central din Baia Mare au făcut o listă cu cei care trebuiau debranşaţi, şi la dumneavoastră nu era activitate pe cont din octombrie 2012 şi v-au programat la debranşare."
"Dar aveam limita pe 20 martie!"
" Dar ei au alt program de funcţionare şi ..."

Şi dă soţul cu pumnul în masă, ridică tonul. Vine şeful sediului local, Rollingul îi toarnă tot istoricul nemulţumirilor noastre - că am plătit luni întregi în avans din cauza lor, că peste vară ne-au mai şi tăiat apa când ne era mai drag pe lume, că ne-au dat apă maro şi ne-au trecut-o la consum, că ne emit facturi fictive şi apoi ne debranşează pentru neplată.
Şeful îşi cere scuze cam opărit, dă telefon să ni se monteze imediat apometrul înapoi şi să redevenim europeni cu apă curentă, îşi cere iar scuze şi spune că, întru evitarea altor probleme, să fie făcută o plată oarecare să fie activitate pe cont.
Funcţionara calculează suma rotundă necesară revigorării contului de 18 lei şi 23 de bani (sâc!). Soţul plăteşte şi şeful îi promite că 3 luni nu vom mai plăti nimic. Apoi va veni cineva să citească apometrul şi, în sfârşit, vom reveni la facturi lunare normale de 30-40 de lei.

Între timp primăvara se va instala în drepturi, va ieşi şi Adrian Năstase din închisoare şi catolicii îşi vor fi ales un nou papă. Va ploua, apa va hrăni pământul şi plantele, iar surplusul se va duce în râuri. Râurile se vor vărsa unul în altul până la Dunăre şi Dunărea se va vărsa ca de obicei în mare.

Şi totul va fi bine şi frumos pe lume, iar de vină e  numai şi numai Mircea Badea că a cobit!!!

31 de comentarii:

  1. Lasa ca acum si eu am de-a face cu statul roman..:)) Incurcate sunt caile tarii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai ales când încurcate sunt legile şi minţile funcţionarilor.

      Ștergere
  2. =)) Astea da peripetii..E bine totusi ca s'a rezolvat treaba...la mine in oras de 2 ani sau poate chiar mai bine apa de la robinet nu este potabila...abia te poti spala cu ea, dar trebuie sa o platesti chiar daca doar te speli cu ea...si facturile nu scad de nicio culoare...si inainte ca si faceai mancare cu ea si acum ca doar te speli (cu chiu si vai ) cu ea tot in jur de 50lei platesti :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte urâtă situaţie. Acolo prefectura sau primăria cred că ar putea să ia atitudine şi să-i oblige să ofere apă curată.

      Ștergere
  3. Si eu ma distrez cu Vitalul baimarean, e singurul loc la care stiu nr de telefon din cap :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce de treabă e Vitalul că ne oferă distracţii, nu ştim să apreciem :))

      Ștergere
  4. :)) Tot mai bine e de mine, că ni s-a furat apometru-n vară și de-atunci plătim 80 de lei pe lună la el !
    De, nenică: civilizația costă...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să ne întorcem la fântâni şi spălat la râu!

      Ștergere
  5. Nebanuite sunt...caile Vitalului vostru... :(
    Doamne fereste de asa ceva!
    Cred ca aveti prea multa ingaduinta fata de stresul pe care vi-l servesc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Servim stres în fiecare zi, ce mai contează unul în plus?

      Ștergere
  6. Cu asa functionari poti face stop cardio-respirator, nu alta! Chiar eleganti ati fost, felicitari! Cred ca mie mi-ar intoarce toata viata pe dos o patanie de acest fel... Ne place sau nu, Mircea are dreptate, din pacate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Problema la furnizorii de utilităţi e că sunt singuri pe felie. Dacă ar fi 2-3 concurenţi s-ar bate să atragă clienţii şi omul de rând ar avea de ales şi de câştigat. Dar câtă vreme au monopol îşi permit să fie insolenţişi neprofesionişti.

      Ștergere
  7. Imi pare rau dar chiar nu are rost sa citesc! Tot nu înteleg! Sorry! :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Bine ca ai gasit vinovatul! Zic sa-i trimiti facturile lui Mircea Badea, sa le plateasca el daca tot a cobit.:)Pateam si eu cand stateam la bloc, imi facturau cam 50 metrii cubi pe luna de parca as fi umplut piscina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mă întreb la câţi oameni au mai umflat facturile, dar puţin încât să treacă neobservabil şi oamenii au plătit. E foarte posibil.

      Ștergere
  9. hahaha...a cobit, dom'le! :))
    Se intampla tot felul de minuni cu apa la voi.
    Cand ajungi cu avansul "la zi", da telefon in fiecare luna si comunica tu indexul de apa, sa nu incepi iar cu facturi de sute de lei !!! Daca astepti sa vina ei, cine stie !!! Pe factura trebuie sa fie trecuta data de citire.
    La OPC degeaba intervii, nu o sa rezolve nimic!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îţi dai seama că voi urmări să existe sincronizare că nu pot avea încredere în citirea lor. Şi merge soţul pe capul lor oridecâteori mai fac figuri.

      Ștergere
  10. Vaaaai!!! Cât am râââsssss!!!! Îmi pare tare rău de necazul vostru, dar ai povestit atât de haios, încât tare m-am distrat. Sunt culmea! Incredibil, dar adevărat. Mama lor! :) Și eu am pățit belele peste belele cu Enelul, care n-are leac. E un haos total și o nesimțire fără margini la ei acolo, dar dacă nu există concurență, iaca își permit. Sper să nu mai aveți probleme și să fie toate bune. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. După ce trece bătaia de cap, nu putem face decât haz că năravul lor nu-l putem schimba.

      Ștergere
  11. Pe masura ce citeam aveam senzatia ca se increteste pielea pe mine! :) Parca am urmarit un film! Mi-e groaza de asa ceva! Din fericire doar am auzit despre astfel de patanii, nu le-am si patimit! Dar mai e timp! :) Sper sa nu se intample!

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu cred ca o reclamatie la OPC i-ar baga putin in sperieti si i-ar face sa fie mai atenti data viitoare. Noi am patit-o cu distribuitorul de electricitate, cand ne-a venit o factura de 515 lei. Am facut criza de isterie, nu alta! Si s-au scuzat politicos, spunand ca a fost o greseala. Dar daca nu faceam scandal, plateam greseala lor, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur că o plăteai. Soluţia e să-ţi urmăreşti atent facturile şi contorul, iar dacă constaţi o neconcordanţă să mergi imediat să ceri explicaţii. Şi să nu te laşi să te ducă cu zăhărelul.

      Ștergere
  13. Cu toate ca astea-s necazuri, eu am ras ca m-a distrat umorul tau. Asa face tot romanul, incearca sa-si indulceasca amarul cu un pic de haz. Deocamdata n-am avut surprize la facturi...dar Mircea Badea stie ce vorbeste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil o fi păţit-o şi Mircea Badea cu facturile de utilităţi şi de acolo a emis teorema trăitului în România :)

      Ștergere
  14. Andreia am ras cu lacrimi, nu de neplacerile create ci de modul haios in care ai prezentat situatia. Bravo, tare frumos povestesti! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă te-ai distrat, înseamnă că a folosit la ceva peripeţia noastră acviferă :)

      Ștergere
  15. O fi avand Mircea Badea dreptate dar nici iarna nu-i ca vara :)
    Ce imi place cand povestesti asa patanii! :)) Sa nu intelegi ca imi place neaparat ce se intampla

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încep să cred că şi tu eşti de vină, împreună cu Mircea Badea :D

      Ștergere
  16. Categoric si eu sunt...cat timp ma aflu in tara pot influenta starea natiunii ;)
    Dar si vremea e de vina :))

    RăspundețiȘtergere