sâmbătă, 16 martie 2013

HW 11 - trafic

             De joi seara vremea s-a răcit în mod accelerat şi a început să ningă şi mai accelerat aşa încât toată ziua de ieri traficul a fost împotmolit (ca traseul Stelei în Europa League) sau alunecos (ca ochii mândrelor din poeziile lui George Coşbuc). 
              Aşa încât la ediţia din săptămâna asta  a Happy Week-endului vom face haz de trafic, maşini, şoferi şi şoferiţe:

  • Agentul de circulaţie opreşte o maşină condusă de o doamnă în vârstă. 
- Doamnă, nu e bine să conduceţi cu 20 km/h fiindcă stânjeniţi circulaţia.
- Dar eu am respectat limitatea de viteză de 21 km/h.
- Doamnă, acel indicator nu arată limitarea de viteză, ci faptul că vă aflaţi pe DN 21. ... Dar ce ce pasagerii din maşina dvs. stau aşa încremeniţi?
- Încă nu şi-au revenit de când am ieşit de pe DN 225.

  • Un tip mergea pe autostrada Soarelui şi asculta radioul. La un moment dat, crainicul anunţă: "Atenţie, pe autostrada Soarelui un nebun merge cu viteză pe contrasens." La care şoferul nostru, foarte enervat, comentează: "Nu unul, sute, sute!"
- Facebook -

  • Un studiu recent realizat de Ministerul Sănătăţii împreună cu Ministerul Transporturilor arată că 23% dintre accidentele de circulaţie sunt făcute de şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului. Rezultă de aici că restul de 77% sunt făcute de şoferi care se urcă la volan după ce au consumat cafea, ceai, apă plată cu lămâie sau sucuri. Aşa că fiţi atenţi la cei care nu beau alcool - ei cauzează de trei ori mai multe accidente!
  • Un tip îşi duce maşina la mecanic. Mecanicul se uită la ea, se scarpină în ceafă:
- Cum aţi lovit maşina în halul ăsta?
- Soţia mea a intrat cu ea într-un stâlp.
- De câte ori?

Cea mai dificilă intersecţie din lume e cea din Swindon, UK
- www.odee.com - 

  • EA: - Voi, bărbaţii, n-aţi opri pentru nimic în lume să întrebaţi care e drumul corect. Mai bine pierdeţi două ore în plus pe drum.
EL :  - Dar le recuperăm la parcarea cu spatele.

  • Un tip îşi găseşte BMW-ul în parcare cu botul făcut praf. Se uită în jur după vinovat, dar nu vede pe nimeni; în schimb sub ştergătorul de parbriz găseşte un bilet: "Îmi pare rău că mi-am băgat cârligul de la Dacie în mândreţea ta de maşină. Îţi scriu pentru ca martorii din jur să creadă că îţi las numărul de telefon şi adresa mea, dar de fapt să ştii că mie doar îmi pare rău, sincer..."
- www.kootation.com -

  • O femeie frumoasă are un accident destul de grav când se ciocneşte de maşina unui bărbat. Deşi maşinile sunt praf, ei reuşesc să iasă teferi dintre fiare.
- Dumneata eşti bărbat, iar eu sunt femeie. Uită-te la maşinile noastre - sunt praf, dar noi nu avem nici o zgârietură. Sigur că acesta e un semn că Dumnezeu a vrut să ne întâlnim şi să devenim prieteni.
- Sunt de acord, răspunde bărbatul. Trebuie să fie un semn. 
Femeia continuă:
- Ia uite, încă un semn. Deşi toată maşina mea e distrusă, sticla de vin este intactă. Semn că Dumnezeu vrea să sărbătorim faptul că am scăpat în viaţă şi ne-am întâlnit.
Ia sticla şi o întinde bărbatului. Acesta bea cam jumătate, apoi o întinde înapoi femeii. Femeia îi pune dopul şi o lasă jos.
- Dar cum? Tu nu bei? întreabă bărbatul mirat.
- Nu ... eu am să aştept poliţia.


Happy week-end tuturor şi nu uitaţi - "Râsul este ca ştergătorul de parbriz: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să-ţi continui drumul" (Jeanne  Wasbro).


"Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! - Ediţia 11."

29 de comentarii:

  1. :) amuzante toate! nu ştiam nici unul...
    Isteaţă doamna din ultimul, iar rezultatul studiului făcut se Ministerul Transporturilor este ucigător! :) happy weekend, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
  2. "De câte ori?" m-a cucerit ...
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. hahaha...deci pot sa-mi continui drumul! Foarte bune glumele !
    O seara linistita si happy weekend !

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Studiul asta al Ministerului Sănătăţii si Transporturilor împreună e real? Ca daca e asa...atunci :)))
    Super toate glumele! Normal ca mi-a placut toata postarea. Foarte reusita!
    Happy Weekend sa ai, Andreea!

    P.S.- O foto, cea de pe www.odee.com, nu o pot vedea :(

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce inspirata am fost sa imi incep ziua cu blogul tau! Am un zambet mare pe fata, asa ca nu ma mai intereseaza frigul de afara, nici faptul ca soarele nu vrea sa se arate. :))
    O zi minunata sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci azi blogul meu a fost ca un ştergător de parbriz pt tine :)

      Ștergere
  7. :))
    Faina alegere, m-am amuzat teribil!
    O zi plina de zambete iti doresc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Eu nu am putut sa imi misc azi dimineata masina din parcare :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A vrut şi maşina să se odihnească week-endul ăsta :)

      Ștergere
  9. =)) ultima este geniala=)) O femeie foarte inteligenta:) sa stiu sa am mereu o sticla de vin in masina pentur orice eventualitate:)) Iar cel cu biletul la fel de genial :)) Numai bune de retinut :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă se dovedeşte că premeditat ai pus sticla de vin în maşină, primeşti amendă mai mare. Şi nu poţi da vina pe mine pt că eu te avertizez, azi 17 martie 2013 :D

      Ștergere
  10. Nu le stiam, am ras cu pofta...dar sa stii ca pe la noi a fost un soare superb chiar si joi cand batea vantul de mama focului! Explicatia consta in faptul ca, din cauza poluarii, masele de nori nu mai pot intra in oras.

    RăspundețiȘtergere
  11. :)) mi-au placut toate glumele. Trebuie sa spun însa ca cel cu America si România este gresit trecut la "bancuri" - pentru ca este ADEVARUL pur! :))
    un weekend minunat, draga mea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să-i învăţăm şi poliţişti acest adevăr pur :)

      Ștergere
  12. Un vinut de duminica seara, bune glume :)

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce colectie!
    Toate m-au facut sa rad, cea cu soferii/alchool/ si bauturile fara alchool e mega tare :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, de acum când voi auzi la ştiri o statistică de genul ăsta, voi râde în hohote

      Ștergere
  14. Dada! Traficul greu si pe net zilele acestea, pe la mine! Aglomerata magistrala! Mergeam ca si cu tractorul pe aratura: cu multe-multe hopuri si opriri si alte alea! Dar am ajuns in final aici si constat ca peste tot e ca la... balamuc! :))
    Comparatia intre soferi beti-soferi treji imi place foarte-foarte! Toate bancurile sunt bune, dar acel desen explicativ cel mai tare! La politai, insa, cred ca trebuie sa li se explice si desenul! :)
    Iti doresc o saptamana minunata! Sa fie cald, sa nu fie aglomeratie pe sosele si sa gasesti repede loc sa parchezi! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cald + neaglomeraţie + loc de parcare este utopie curată. Aş fi foarte mulţumită să fie doar cald şi cu restul mă descurc. :)

      Ștergere
  15. Superb traseul cu șoferii beți ! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, oare şoferii băutori de suc ce traseu aleg încât fac atâtea accidente?

      Ștergere
  16. =))) Amuzante toate! Asta e inca unul dintre domeniile pe seama caruia se pot face bancuri cu nemiluita. :))
    Zi vesela sa ai!

    RăspundețiȘtergere
  17. Amuzante toate insa de departe cea mai tare pare desenul cu America si Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De asta există gropi pe drumurile noastre - ca saă poată fi identificaţi mai uşor şoferii băuţi :)

      Ștergere